Liberalii sunt în degringoladă: Ion Negoiță nu mai este primarul comunei Ulmu

În județul Călărași, Partidul Național Liberal mai rămâne fără un primar, în doar două luni. Ultimul vizat este primarul comunei Ulmu, Ion Negoiță.

Declarat incompatibil

Acesta a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate, prin Raportul de evaluare nr. 25932/G/II, din data de 23.06.2014. S-a constatat, prin acesta, că Ion Negoiță a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, în exercitarea funcției de primar, a semnat, la data de 07 iunie 2010 ,cu societatea în cadrul căreia acesta deţine calitatea de asociat, un contract de concesiune a unui teren aflat în proprietatea privată a comunei Ulmu, în suprafață de 72,44 ha. În urma concesionării terenului, societatea a obținut subvenții de la A.P.I.A. în sumă totală de 185.158,82 lei. Începând cu data de 02 decembrie 2011, fiul persoanei evaluate deține calitatea de administrator al societății.

Sentință definitivă

Ion Negoiță a contestat acest raport, la instanța de fond, curtea de Apel București, cea care i-a admis acțiunea, prin sentință emisă la data de 4.02.2015. Recursul, declarat de Agenția Națională de Integritate, s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, soluția fiind pronunțată, prin sentință definitivă, în cursul zilei de 1 februarie 2018. Instanța a admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate: “Decizia nr. 318 din 1 februarie 2018. Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 276 din data de 4 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, rejudecând : Respinge acţiunea reclamantului Negoiţă Ion ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018”.

Negoiță îl urmează pe Tatu

Ion Negoiță este al doilea primar pe care Organizația județeană Călărași a Partidului Național Liberal îl pierde, într-un timp de doar câteva luni, asta după ce Instituția Prefectului Călărași a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Vâlcelele, Ionel Tatu, ca urmare a condamnării acestuia, prin sentință definitivă, la închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.